Social

OPINIA PUBLICĂ AȘTEAPTĂ CU INTERES FUNCȚIONAREA CASEI ROMÂNE DE COMERȚ AGROALIMENTAR

Written by Mazilu Dan

Guvernul a aprobat la finele lunii noiembrie 2018 înfiinţarea Casei Române de Comerţ Agroalimentar „Unirea”, societate naţională aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, care are printre atribuţii şi dezvoltarea unei reţele naţionale de magazine în centrele de mare consum.

Ministerul Agriculturii a anunţat că prin această societate vor fi înfiinţate mai multe platforme de preluare a produselor agricole, dar va include şi o bursă a peştelui şi o serie de clustere agricole, investiţiile urmând să atingă 100 milioane euro. Astfel, vor fi înfiinţate magazine de stat cu produse exclusiv româneşti, prin care se doreşte scoaterea din piaţă a intermediarilor de produse agricole, dar şi o alternativă care să concureze cu hipermarketurile.

„Am introdus-o în această societate pe acţiuni cu capital integral de stat şi va funcţiona ca orice altă societate pe piaţă, dar cu interesul acesta formidabil: să ia de la producător şi să vândă aceste produse”, a explicat ministrul Agriculturii pentru Agerpres.

Interesant este că opinia publică a primit cu satisfacţie ideea înfiinţării acestei reţele de magazine cu produse agroalimentare româneşti, iar un internaut a comentat:

“Foarte bine. Hai o dată cu ea!”

About the author

Mazilu Dan

Leave a Comment