Politic

Dacă Iohannis s-a încurcat în propriile întrebări, cum să se descurce românul?

Written by Gheorghiu Hanna

Astăzi, Klaus Werner Iohannis, președintele țării, a ținut o conferință de presă la Palatul Cotroceni.

Putem spune cu mândrie că știrea începe frumos, lin, așa cum a fost și discursul lui Iohannis. Trei minute în care Iohannis a spus doar un lucru care să atragă atenția cât de cât și anume că nu este de acord cu remanierea guvernamentală.

În rest, Iohannis nu a vorbit despre nimic. Adică a spus aceleași lucruri pe care, noi, cel puțin, nu le mai putem repeta. Toată lumea știe placa aceea stricată. PSD a eșuat, PSD a dus țara în haos și cineva, nu am înțeles exact cine îl agasează, dar nu știm în ce problemă.

Președintele a trecut singur, singurel la subiectul referendum, pentru că este important pentru domnia sa. Nu știm de ce, pentru că și referendumul este la fel de incoerent ca și cel care l-a conceput. Fără să-l întrebe nimeni nimic, Iohannis s-a încurcat în propriile întrebări, care, la drept vorbind, sunt confuze și pentru cel cu mai multe școli decât are Iohannis.

“Aștept să zică românii că nu sunt de acord cu politicenii corupți adică că suntem de acord cu interzicerea corupței, dar am vrut să zic că…” – K. W. Iohannis, scriitor de cărți.

Bine, domnule președinte, dacă dumneavoastră nu știți ce ați vrut să spuneți, românul simplu trebuie doar să știe să pună ștampila pe DA? Nu de alta, dar mulți așteaptă să traduceți întrebările acelea ținând cont că sunt vreo 4, nu 2 așa cum era convenit.

About the author

Gheorghiu Hanna

Leave a Comment