Politic

Curtea constituţională va invalida referendumul

Written by Gheorghiu Hanna

Referendumul lui Iohannis are multe hibe constituţionale, motiv pentru care fostul ministru de Externe Adrian Severin crede că va fi invalidat.

Nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor amnistia și grațierea.

“Astfel art. 74.2 precizează că „nu pot face obiectul inițiavei legislative a cetățenilor amnistia și grațierea”. Or, prima întrebare la care Președintele României cere cetățenilor să dea răspuns pe 26 mai 2019 se referă tocmai la amnistie și grațiere; respectiv la interzicerea lor în anumite cazuri. (Nu a omorului, violului, tâlhăriei, pedofiliei, care pentru familia Iohannis nu sunt chiar atât de grave), spune fostul ministru.

Acordarea graţierii este prevăzută de Constituţie.

“Lucrurile sunt însă și mai grave. Acordarea grațierii individuale intră în atribuțiile Președintelui Republicii. Aceasta este o dispoziție expresă cuprinsă în art. 94 lit d din Constituție. Așadar, Președintele dorește ca prin acest referendum să se ajungă la modificarea Constituției. (Nu mai discutăm fondul doritei modificări, prin care Klaus Iohannis nu urmărește să își interzică sieși dreptul de a ierta – oricum nu ar face-o – ci să îi oprească pe succesori săi să ierte.)” arată Severin.

Nu poate fi revizuită Constituţia în sensul suprimării unor drepturi şi libertăţi.

“În plus, Constituția exclude de la revizuire orice inițiativă care ar avea ca rezultat „suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor sau garanțiile acestora” (152.2). Or, vocația la grațiere (la iertare) este tocmai un asemenea drept fundamental, în timp ce amnistia, împreună cu grațierea, reprezintă garanții ale unui drept fundamental (dreptul la libertate, de exemplu), la care se poate recurge atunci când nu mai există mijloace judiciare pentru repararea încălcării acestuia”, consideră Adrian Severin.

About the author

Gheorghiu Hanna

Leave a Comment