International

Mesaj important al ministrului de Interne despre spațiul Schengen

Written by Mazilu Dan

În legătură cu participarea sa la ultimul Consiliu JAI sub președinția României, ministrul de Interne Carmen Dan aminteşte că, în prezent, spaţiul Schengen nu mai funcţionează în întregime şi că s-au introdus controale chiar şi la frontierele interne, exemple fiind graniţele dintre Franţa şi Germania, Austria cu Germania, Suedia cu Danemarca, Italia cu Franţa etc.

“Un vot pentru extinderea spaţiului Schengen prin aderarea României şi Bulgariei se ia cu unanimitate în Consiliul JAI. Din păcate, acum nu există această unanimitate. Amintesc aici declaraţia publică a prim-ministrului olandez, care pe 9 mai, chiar la Summitul de la Sibiu, s-a pronunţat în faţa jurnaliştilor români că nu suntem pregătiţi pentru aderare. De asemenea, tot la Summitul de la Sibiu, unde s-a discutat despre viitorul UE, subiectul Schengen a lipsit de pe agendă, fiind astfel evident că marile puteri europene nu sunt nici interesate şi nici pregătite pentru o extindere a spaţiului Schengen”, a scris Carmen Dan pe Facebook.

“Astăzi voi participa la ultimul Consiliu JAI sub preşedinţia română şi, cum nu ne putem desprinde de realităţile din ţară, mă aştept ca în perioada viitoare să se speculeze că România nu a intrat în Schengen pentru că ministerul condus de Carmen Dan nu a supus la vot subiectul în ultimul Consiliu JAI al preşedinţiei noastre”, a mai precizat Carmen Dan.

About the author

Mazilu Dan

Leave a Comment