Economic

S-au făcut mii de plăți pentru programul Tomata

Written by Gheorghiu Hanna

În acest moment 2.569 de beneficiari ai programului pentru tomate și-au primit deja banii. Pentru 1.065 de dosare sumele au fost virate în conturile Direcțiilor Agricole Județene, conturile urmând să fie alimentate în cel mai scurt timp, anunță MADR.

 

Potrivit sursei citate, până vineri, 21 iunie 2019, conturile Direcţiilor Agricole vor fi creditate pentru a se putea efectua plata altor 1.954 dosare. Totodată, în această perioadă se află în analiză la MADR alte 822 de dosare.

Ministerul Agriculturii informează că la data de 15 iunie 2019 s-a încheiat perioada de valorificare a producţiei minime necesare de 2.000 kg tomate/1.000 mp, în conformitate cu HG 107/2019 privind ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate.

Până vineri, 21 iunie 2019, conturile Direcţiilor Agricole vor fi creditate pentru a se putea efectua plata altor 1954 de dosare. Totodată, în această perioadă, se află în analiză la MADR alte 822 de dosare.

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susţinuţi, se află în al treilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate de calitate începând cu luna mai şi până în decembrie.

Pentru a primi ajutorul de minimis în valoare de 3.000 de euro/an, producătorii trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, să obţină o producţie de minimum 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2.000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată. De asemenea, aceştia trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii.

About the author

Gheorghiu Hanna

Leave a Comment