Politic

Dan Nica și Rovana Plumb susțin, astăzi, interviurile pentru funcția de comisar european

Written by Gheorghiu Hanna
Rovana Plumb și Dan Nica vor susține, miercuri, interviurile cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru funcția
de comisar european.
Interviurile urmează să aibă loc azi.
Premierul Viorica Dăncilă a trimis vineri Comisiei Europene o scrisoare cu propunerile României pentru funcția de comisar european,
și anume pe europarlamentarii PSD Dan Nica și Rovana Plumb. Pe 26 iulie, prim-ministrul Viorica Dăncilă preciza că țara noastră va
trimite două propuneri pentru funcția de comisar european, „una de comisar femeie și una de comisar bărbat”.
Rovana Plumb și Dan Nica au fost aleși europarlamentari pe listele PSD. Ei fac parte din formațiunea politică europeană a Socialiștilor
și Democraților, a doua ca reprezentare în Parlamentul European.

About the author

Gheorghiu Hanna

Leave a Comment