Social

S-a votat. Se dau banii pentru PNDL 2

Written by Gheorghiu Hanna

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, aprobarea OUG 5/2019 care prevede instituirea unor măsuri pentru derularea Programului national de dezvoltare locală, etapa a II-a. Proiectul a fost adoptat cu 220 de voturi “pentru”, 20 “împotrivă” și 33 de abțineri.

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 5/2019 privind instituirea unor măsuri pentru derularea Programului Național de Dezvoltare Locală(PNDL), etapa a 2-a.

Ministrul Dezvoltării Vasile Suciu declara în luna aprilie că etapa I a PNDL (2013-2020) a avut o alocare de 17.6 miliarde lei: „Asta înseamnă 5502 obiective. Din cele 17,6 miliarde mai mult de jumătate din investiții au fost finalizate”.

Pentru PNDL 2 (2017-2020), Suciu a afirmat că Guvernul a alocat suma de 30 de miliarde de lei, pentru 7.179 obiective, dintre care 441 sunt deja finalizate.

Ministrul Dezvoltării a susținut că PNDL își propune realizarea a 16.500 km de conducte de apă și canalizare care vor deservi 6,5 milioane de locuitori, dintre care 4.750 km sunt deja realizați. Potrivit ministrului, PNDL mai are ca scop realizaeea a 20.000 km de drumuri judeţene şi comunale care vor deservi 15 milioane de locuitori (7.000 km realizați).

About the author

Gheorghiu Hanna

Leave a Comment