Social

Șpaga în spitale s-a diminuat

Written by Gheorghiu Hanna
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi, referindu-se la plăţile informale din spitale, că din rapoartele pe care le are se observă o diminuare a acestui fenomen. Fenomenul s-a mai stopat și datorită creșterilor salariale, dar și datorită conștientizării atât a personalului medical, cât și a pacienților.
‘Citeam undeva un titlu ‘ministrul Sănătăţii nu poate rezolva problema’ (şpăgii – n.r.). Nu, sigur că nu pot, nu pot singură să rezolv problema, pentru că legislaţie avem, avem şi soluţii pe care spitalele trebuie să le aplice, dar mai avem şi reticienţa unora de a nu rezolva problema. Eu am spus – acest fenomen se va diminua în timp.
Deja, din rapoartele pe care noi le avem, se vede o diminuare a acestui fenomen, dar nu va dispărea aşa dintr-o dată. A fost prea încetăţenit în conştiinţa tuturor. Da, există încă acest fenomen în spitale’, a afirmat Pintea, la finalul unei dezbateri, organizate la Parlament.
‘Teama de sancțiuni’, dar și nivelul salarial, care ‘mulţumeşte personalul medical’
În opinia sa, fenomenul s-a diminuat ‘de teama sancţiunilor’, pentru că veniturile salariale au crescut, datorită faptului că pacienţii au devenit ‘mai atenţi’, dar şi în urma campaniilor media. ‘Poate că şi de teama sancţiunilor, dar cred că în primul rând pentru că deja salariile au ajuns la un nivel care, cred eu, mulţumeşte personalul medical, iar pacienţii au devenit mai atenţi. Şi aceste campanii media au rolul lor important’, a arătat ministrul. Sorina Pintea le-a recomandat pacienţilor cărora li se solicită bani să anunţe acest lucru conducerilor unităţilor medicale. ‘Avem acele rapoarte pe care le facem la chestionarele de feedback şi care sunt postate pe site-ul ministerului şi acolo se observă o diminuare a procentului de la o lună la alta de pacienţi nemulţumiţi. Eu, în general, mă uit la chestiunile negative, aşa-zis negative, la cum evoluează sau involuează’, a mai spus ea.
Întrebată dacă spitalele de urgenţă sunt în ‘topul mitei’, ministrul a răspuns: ‘În general, da, pentru că în spitalele de urgenţă sunt foarte multe specialităţi, este mult personal medical. Categoric nivelul va fi mai mare faţă de un spital municipal sau orăşenesc, iar numărul de pacienţi care intră în aceste spitale este foarte mare. De
aceea în acel clasament categoric întotdeauna vor fi aceste spitale mari’, potrivit Agerpres.

About the author

Gheorghiu Hanna

Leave a Comment